Anul viitor Triada MTB va trece, am putea spune, la nivel internațional. 2 competiții înscrise în calendarul UCI, un S2 la Avrig și un C1 la Păltiniș. Din această cauză, cel puțin pentru noi, Triada MTB 2020 reprezintă “the next level”.
Și pentru că au apărut public doar câteva idei și am primit deja multe întrebări referitoare la ce va fi anul viitor, ne-am gândit să oferim mai multe informații încă înainte de a actualiza site-ul triadamtb.ro.
Așadar primul eveniment din cadrul Triadei MTB 2020 se va desfășura la Avrig în perioada 30 aprilie – 3 mai și va fi un concurs pe etape. Adică 4 zile de concurs în urma cărora se va întocmi un clasament general. Competiția este înscrisă și în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale la categoria S2. Categoriile de concurs pentru cursa UCI vor fi Elite Masculin și Elite Feminin. În paralel competiția va fi deschisă și sportivilor amatori, respectiv categoriilor de vârstă Masculin 19-29, Maculin 30-39, Masculin >40 și Feminin >19.
Cele 4 etape vor avea următoarea configurație:
- Etapa 1 – Contratimp individual (XCT) 10km cu aprox. 400m diferență de nivel.
- Etapa 2 – Cross country point-to-point (XCP) 45km cu aprox. 1.250m diferență de nivel.
- Etapa 3 – Cross country Olympic (XCO).
- Etapa 4 – Cross country Marathon (XCM) 68km cu aprox. 1.500m diferență de nivel.
Pe lângă competiția pe etape la Triada MTB Avrig vom avea și alte concursuri de o zi.
Sâmbătă competiții XCO pentru copii, cadeți și juniori ce se vor desfășura înaintea competițiilor care contează pentru stage race.
Duminică vom avea 3 trasee:
- Fun, un traseu de 22km și aprox. 250m diferență de nivel pe care vor concura categoriile Cadeți Masculin, Cadeți Feminin, Open Masculin >19, Open Feminin >19, Family (părinte + copil), Corporate (echipă formată din 2 angajați ai unei companii). Acest traseu se adresează în special începătorilor.
- Scurt, traseu de 46km cu aprox. 900m diferență de nivel cu categoriile, Juniori Masculin, Juniori Feminin, Masculin 19-29, Maculin 30-39, Masculin >40 și Feminin >19.
- Maraton, cel prezentat mai sus la etapa a 4-a, pe care vor putea concura pe lângă cei înscriși la stage race și amatori din categoriile Masculin 19-29, Maculin 30-39, Masculin >40 și Feminin >19.
Triada MTB Avrig 2020 va fi organizată de Scott ProCycling Romania în colaborare cu Primăria Orașului Avrig și Palatul Brukenthal Avrig.
Detalii despre Triada MTB Păltiniș într-un articol viitor.