Ca de fiecare dată sponsorul nostru ADICONS premiază cei mai rapizi concurenți pe un anumit segment. Cel mai rapid concurent de la Masculin și cea mai rapidă concurentă de la Feminin vor primi un premiu de 500 de lei. Intră în cursa pentru aceste premii toți concurenții, indiferent de traseul ales. Iar concurenții de la…
Proba de eMTB Competiția de e-bike din cadrul Triadei MTB Păltiniș din acest an va merge ca format în direcție Triadei eMTB Xperience. Vom avea 2 probe speciale cronometrate, clasamentul final fiind dat de cumularea timpilor. De asemenea vom avea categoria de concurs Outlaws unde se vor încadra toți cei care au motoare ce dezvoltă…
Săptămâna viitoare încheiem cel de-al 15-lea sezon al Triadei MTB în stil mare – la Păltiniș. Acolo unde a început totul și unde va fi cea de-a 19-a ediție a Geiger MTB Challenge. În acest an competiția de maraton (XCM) va fi și Campionat Național, așa că traseul nu poate fi decât unul care solicită…
Pe traseele din ultima zi a Triadei eMTB Xperience, probele speciale 5 și 6, avem și o competiție separată. Triada eMTB ONE DAY Xperience este dedicată celor care nu au timpul sau pregătirea necesară pentru a parcurge toate traseele și totuși își doresc să vadă ce înseamnă Triada eMTB Xperience, ce înseamnă trasee concepute special…
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai tehnică și complexă competiție dedicată bicicletelor asistate electric din țară. Conceput ca un format unic de concurs pe parcursul a trei zile, evenimentul pune la încercare abilitățile tehnice, rezistența fizică și rigoarea în gestionarea resurselor de energie…
Some modifications have been made to the starting schedule for Saturday’s races. In addition, you will find below the official number of laps assigned to each category. Check the updated schedule carefully to make sure you are ready for your specific start time. UPDATED SATURDAY SCHEDULE 08:00 – 10:30 Numbers Pickup 09:00 Start: U17 (M/W),…
Descarcă Lista Start – PDF NUMĂR ORA START Nume Prenume 932 10:30 Moldovan Laurentiu Alexandru 984 10:30 Râpea Sebastian 985 10:30 Iosif Răzvan 927 10:30 Marginean Alex 968 10:31 Adam Andrei 937 10:31 Nicoara Dragos 905 10:31 Saragea Bogdan 967 10:31 Deleanu Traian 973 10:32 Lupu Nicolae 908 10:32 Rosca Andrei 986 10:32 Ionescu Bogdan…
Duminică 19 aprilie se vor desfășura concursurile pentru copii din cadrul Triadei MTB Avrig. Scopul principal al acestor concursuri este acela de a scoate cât mai mulți copii la pedalat într-o atmosferă relaxată fără accent pe competitivitate! Traseul pentru copii este un circuit în lungime de 1.8 kilometri, nu are dificultăți majore și este desenat…
Una din noutățile cu care vine 2026 este o buclă inclusă în traseul din acest an care se va parcurge de mai multe ori. Ce trebuie să rețineți legat de Power Lap: Este doar pe Traseul Negru Se parcurge de 3 ori Categoriile feminine îl parcurg o singură dată Are 4.5 kilometri și o diferență pozitivă…
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.