Triada eMTB Păltiniș – 2 zile, 2 probe diferite pentru e-bikeri

La Triada MTB Păltiniș vom avea 2 concursuri separate de eMTB, unul sâmbătă și unul duminică. Participanții pot opta pentru unul, pentru celălalte, sau pentru ambele.

 

eMTB XCO

Înscrierile se fac aici https://triadamtb.ro/inscrieri-triada-mtb-paltinis-xco/, alegând categoria eMTB Open Masculin sau Feminin. Limita minimă de vârstă este 18 ani (împliniți până la 31 decembrie 2023). Concursul este format XCO și se vor parcurge mai multe tururi pe un circuit de la Păltiniș Arena. De fiecare dată este super distracție, nu-l ratați!!!

 

Program
Vineri 28 IUNIE 2024
14:00 – 16:00 Preluare numere
17:00 – 18:00 Antrenamente libere
Nu se pot face antrenamente pe traseul de concurs în afara acestui interval deoarece una din urcări este pe coborârea traseului clasic de XCO.

Este recomandat să faceți cel puțin o tură de vizualizare a traseului.

Sâmbătă 29 IUNIE 2024
09:00 – 10:30 Preluare numere
15:30 – start eMTB XCO
17:00 – Festivitatea de premiere

Numărul de tururi va fi comunicat înainte de start. Competiția va dura între 45 min. și 1 h pentru primul concurent. Startul se va da în bloc.


Geiger eMTB Challenge

Înscrierile se fac aici https://triadamtb.ro/inscrieri-triada-mtb-paltinis/, alegând traseul eMTB. Limita minimă de vârstă este 18 ani (împliniți până la 31 decembrie 2023). Traseul are 26 km cu startul și sosirea la Păltiniș Arena, și parcurge unele din traseele emblematice din zonă.

 

Program
Sâmbătă 29 IUNIE 2024
13:30 – 16:30 Preluare numere

Duminică 16 IULIE 2023
08:00 – 09:00 Preluare numere
10:00 – Start
16:30 – Festivitatea de premiere

 

Preluarea kit-urilor de start

Pachetele de start se vor prelua sâmbătă între orele 13:30 și 16:30 sau duminică între orele 8 și 9 de la Race office.

Vă recomandăm să luați pachetele de start sâmbătă în intervalul desemnat. Dacă vor fi prea mulți participanți care vor prelua kit-uri duminică dimineața este posibil să pierdeți startul!!!

 

Proceduri de start

Plecarea se face pe pârtia de la Păltiniș Arena, până sus la telescaun.

 

Marcaje

Săgeți (direcția corectă) și X-uri (direcția greșită) negre pe fond galben.

Bandă Shimano, stegulețe portocalii, spray albastru.

Pe segmentele de traseu care urmează drumuri/poteci clare marcajele sunt ceva mai rare. În intersecții veți găsi marcaje mai dese.

Acolo unde traseul eMTB se separă de celelalte trasee veți găsi săgeți indicatoare cu eMTB.

 

Puncte de alimentare

2 puncte de alimentare: KM 10.5, KM 19.5

Alimentele și băuturile vor fi pregătite pe mese și fiecare concurent se servește singur. Persoanele de la punctele de alimentare nu au obligația de a vă umple bidoanele cu apă sau de a vă da fiecăruia paharele cu băutură. Totuși pe cât posibil vă vor ajuta cu aceste lucruri. Aveți răbdare și comportați-vă civilizat atât cu voluntarii cât și cu ceilalți concurenți.

 

Traseu

Scurtă descriere a traseului

După urcarea și coborârea pe pârtiile de la Păltiniș Arena urmăm un drum spre schitul Păltiniș și înainte de a ieși în șosea facem stânga pe o urcare de aproximativ 1 km nu foarte abruptă dar tehnică.

După o coborârte scurtă urmează prima urcare lungă din traseu până la KM 6 în vârful Oncești. Se coboară spre dreapta pe o potecă cu multe pietre până în Poiana Oncești și apoi se trece în Poiana Muncel. De aici traseul este în mare parte comun cu celelalte trasee. Se urcă spre Șaua Bătrâna unde veți găsi primul punct de alimentare, apoi pe vârf, se coboară spre Păltiniș (atenție mai mare pe această coborârea). Înainte de trecerea unui râu o luați la dreapta și urcați din nou pe vârful Oncești, de această dată mai abrupt prin pădure.

Coborârea tehnică vă duce până la cel de-al 2-lea punct de alimentare unde veți face stânga.

Urmează 4 km de drum forestier aproape plat spre finalul cărora se intră în ultimii 5km ai traseului. Ultima parte: coborâre scurtă și abruptă, un sigletrail tehnic paralel cu șoseaua (pe care l-ați parcurs și după start dar în sens invers), urcarea din spatele Păltiniș Arena și coborârea pe Flow Trail.

 

Specificații tehnice biciclete

Sunt acceptate doar biciclete asistate electric omologate a căror înaintare nu este posibilă fără acțiune umană. Asistarea electrică trebuie obligatoriu să fie doar până la 25 km/h (+/- 10%). Delimitarea bicicletelor duce la descalificare!!!

Bicicletele pot fi verificate de către organizator oricând și în orice mod pe durata celor 2 zile de concurs.

 

Cronometraj, rezultate și clasamente

Cronometraj electronic cu cip de unică folosință. Rezultatele vor fi disponibile online.

 

Accidente

În cazul unui accident anuntati cat mai repede posibil organizatorul. Prin telefon (dacă aveți) la numărul de urgență de pe numărul de concurs, sau la primul arbitru. Prin telefon încercați să comunicați locația cât mai exactă.